top of page

Top trei seriale de văzut într-o viață

  • Writer: Teodora
    Teodora
  • Mar 7, 2021
  • 1 min read

În primul rând, când mi-a venit acestă idee de postare, aveam deja 2 seriale în gând, iar pe parcurs mi-am mai adus aminte de încă unul. Vă las aici o scurtă listă de seriale, rating-ul meu+mică descriere.

1.Dynasty

Pe acesta nu l-am terminat încă, dar știu că este cel mai bun serial văzut în ultimul timp. A avut tot ce căutam eu la un serial la momentul respectiv și m-a prins, trezindu-mă că stau la 3 dimineața ca să aflu ce se întâmplă.

5 ✨/5

Descriere: Acesta are in prim plan o familie milionara din Atlanta, fam. Carrington, care nu e ocolita nici de probleme, nici de dusmani, nici de necazuri si nici de intrigi.


2.Go0d girls

Terminat și adorat. A fost minunat și foarte catchy.

4.75✨/5

Descriere;Seria urmărește trei mame și soții din Michigan, dintre care două sunt surori. S-au săturat să li se ia totul, așa că decid să jefuiască un supermarket, doar pentru a descoperi că au furat mult mai mult decât deciseră. Jeful atrage atenția managerului magazinului după ce acesta recunoaște una dintre femei, dar dintr-un motiv cu totul diferit decât doar banii.


3.The Good Doctor

Nu bun, foarte bun.

4.5✨/5

Descriere: Serialul aduce pe micile ecrane povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.

 
 
 

Comments


Subscribe here to get my latest posts

Thanks for submitting!

bottom of page